Medicul de familie Rodica Tănăsescu a atras atenţia că punctul de consultare a rămas acelaşi de doi ani, în condiţiile în care fiecare angajat plăteşte dublu pentru asigurarea de sănătate, indiferent de venitul pe care îl are.
”Impactul (Ordonanţei ”trenuleţ” – n.r.) este evident, atât asupra medicinei de familie, cât şi asupra ambulatorului de specialitate. Din păcate, punctul nostru este acelaşi de doi ani, valoarea serviciilor. Din păcate, există o plafonare a numărului de servicii pe care le putem raporta într-o zi, iar fieccare dintre aceste servicii cuprinde mai multe costuri. Au crescut utilităţile, salariile personalului medical şi nici valoarea inflaţiie nu a fost acoperită de mult timp”, a declarat Rodia Tănăsescu la Medika Tv.
Medicul a tras atenţia că, deşi se plăteşte mai mult pentru sănătate, banii nu sunt suficienţi.
”Începând de anul trecut, plătim dublu la sănătate pe orice venit avem. Dacă lucrează un…
Citește mai mult – Sursa Google News
Reclamatii & report: medialux85@gmail.com