Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la şase universităţi a colectat datele a aproape 20.000 de politicieni din 97 de ţări, în perioada 2015-2017. Potrivit The Economist, studiul este unul dintre cele mai ample în această direcţie, iar rezultatele reflectă, într-o oarecare măsură, realitatea actuală.
Studiul a concluzionat că, în medie, 78% dintre legislatorii din perioada respectivă obţinuseră cel puţin o diplomă universitară, iar 40% aveau şi o diplomă postuniversitară.
Ucraina, ţara cu cei mai educaţi politicieni
Potrivit rezultatelor, Ucraina se află pe primul loc atunci când vine vorba de parlamentarii care deţin un titlu postuniversitar, aproape un sfert din numărul total al acestora declarând că au obţinut doctoratul la momentul colectării datelor.
Pe…