În cele trei zile, echipajele SMURD au acordat prim ajutor pentru mai bine de 4.500 de persoane.
De asemenea, salvatorii „au gestionat 830 de misiuni în sprijinul comunităţilor şi bunurilor acestora, printre care se numără operaţiuni de descarcerare şi cazuri pentru salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieţii.”
Totodată, echipajele de stingere au acţionat pentru stingerea celor 750 de incendii înregistrate în diverse zone ale ţării. Din totalul acestora, un procent mai mare de 70% îl reprezintă arderile de vegetaţie, în urma cărora a fost afectată o suprafaţă de peste 1.800 ha de teren.
40 de persoane au fost salvate din situaţii critice, a mai anunţat IGSU.
În cursul weekendului, prin intermediul sistemului RO-ALERT, au fost transmise 32 de mesaje de avertizare a populaţiei, cele mai multe dintre acestea semnalând prezenţa animalelor periculoase (urşi) în…
Citește mai mult – Sursa Google News
Reclamatii & report: medialux85@gmail.com