Lotul național al României a obținut două medalii de bronz și o mențiune la cea de-a 35-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie, desfășurată în Astana, Kazahstan, în perioada 6-14 iulie 2024. Echipa României a fost alcătuită din următorii elevi: Teodor Cârloanță, din clasa a XII-a de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, care a obținut o medalie de bronz, Ioana-Noemi Munteanu, elevă din clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, care a obținut și ea o medalie de bronz, precum și Ionuț Dumitru Adrian Găvănescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, care a primit o mențiune. De asemenea, Mihai Manta, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național I. L. Caragiale din Ploiești, a primit o diplomă de participare. Pregătirea lotului pentru competiție s-a realizat prin sesiuni intensive de studiu, sub îndrumarea cadrelor didactice de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a Ministerului Educației.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.bacau.net”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News. După cum vedeți, este precizată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com