Luând cuvântul la un miting organizat la Budapesta cu ocazia zilei naţionale a Ungariei, care comemorează Revoluţia maghiară din 1848 împotriva monarhiei habsburgice, Orban a declarat că alegerile europene reprezintă o şansă de a apăra Ungaria.
,,Dacă vrem să apărăm libertatea şi suveranitatea Ungariei, nu avem altă opţiune decât să ocupăm Bruxelles-ul”, a declarat Orban în faţa celor aproximativ 1.000 de susţinători ai săi.
Orban, un naţionalist care se află la putere de 14 ani, speră ca partidul său, Fidesz, să profite de pe urma ascensiunii extremei drepte în Europa, în contextul în care Ungaria se pregăteşte să preia preşedinţia rotativă a UE pentru a doua jumătate a acestui an.
Potrivit Reuters, Orban a declarat că acţiunile UE lovesc fermierii, afectează clasa de…