Senatul s-a pronunţat vineri cu 64-19 voturi pentru adoptarea proiectului de lege, în cadrul unor voturi preliminare care s-ar putea întinde până săptămâna viitoare. Parlamentarii se aşteaptă să facă următorul pas procedural duminică, relatează Reuters.
La votul de vineri, proiectul de lege a depăşit pragul majorităţii simple, 14 republicani susţinând măsura.
Unii republicani doresc să ajungă la un acord cu liderul majorităţii din Senat, democratul Chuck Schumer, pentru a permite amendamente la lege.
Alţi republicani, care resping ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina prevăzut în proiectul de lege, sunt decişi să întârzie cât mai mult proiectul de lege.
Republicanii au insistat ca ajutorul pentru Ucraina să fie însoţit de prevederi pentru securizarea frontierei…