Și în acest an, zece butoane aurii, câte 2 pentru fiecare jurat și prezentatori, sunt gata să fie apăsate și să strălucească, oferind șansa unei calificări directe în semifinale. „Sunt aici din primul sezon, nu am văzut niciodată așa ceva”, va spune Andra la finalul unui moment oferit de doi artiști veniți din afara țării pentru a arăta că imposibilul nu există și că pasiunea pentru spectacol este uneori dusă la rang de artă.
La doar 15 ani, un tânăr din Craiova, va reuși ca prin prestația lui să îl convingă pe Dragoș Bucur să-l laude cu adevărat: „Ceva ce nu poate fi prefăcut pe scenă este bunul simț. Ești genul ăsta de artist și în timp ce vorbesc, eu te percep ca pe un artist. Este evident pentru toată lumea că ai talent”.
Nu vor lipsi de pe scenă nici momentele tradiționale, însă și acestea vor ajunge la cel mai înalt nivel. „În ăștia trei de când sunt aici, sunteți cel mai bun ansamblu folcloric pe care l-am…
Citește mai mult – Sursa Google News
Reclamatii & report: medialux85@gmail.com