Lunetist din cadrul Armatei franceze. Foto: Raids.fr
Lunetiștii francezi vor folosi calculatoare balistice montate pe arme pentru a-și ajusta tragerile.
Minicomputerele de numai 400 de grame sunt produse de compania belgiană FN Herstal care, prin acest contract, primește prima sa comandă majoră pentru calculatoare balistice FN Elity destinate trupelor franceze.
La începutul anului 2022, Laboratorul de luptă al Forțelor Terestre Franceze, o structură creată cu scopul de a stimula inovația în cadrul armatei franceze, a achiziționat un prim lot de calculatoare FN Elity și a inițiat o fază de testare cu unități franceze compuse din lunetiști și alți trăgători desemnați.
Această fază, care a durat câteva luni, a permis trăgătorilor să testeze și să evalueze cu succes calculatorul balistic pe diverse platforme de arme: puști de calibru 12,7 mm și puști cu lunetă de tipurile PGM și FN SCAR-H PR.