Kiril Boshov, CEO al Euroins Insurance Group (EIG), grupul din care face parte Euroins România, vede în continuare potenţial pe piaţa din România, aceasta reprezentând aproape 50% din întreg portofoliul EIG. Care este noua strategie pentru Euroins România?
Euroins România, parte a grupului bulgar Euroins Insurance Group (EIG), îşi continuă drumul ca lider al segmentului asigurărilor generale, dar şi al segmentului RCA, printr-o nouă strategie care are în vedere direcţia asigurărilor non-RCA, echilibrarea expunerii pe piaţa RCA, majorări de capital pentru a sprijini dezvoltarea companiei şi planuri de investiţii. Printre priorităţile din prezent ale Euroins România le reprezintă, aşadar, capitalul de 100 milioane de lei pentru sprijinirea dezvoltării companiei, reorientarea către zona asigurărilor non-RCA şi în ceea ce priveşte piaţa RCA, numărul poliţelor vândute de Euroins România a scăzut cu 12% de la începutul anului până acum, în…